Ghid de orientare floristica pentru viitorii miri

Ghid de orientare floristica pentru viitorii miri

Dragi viitori miri, am creat pentru dumneavoastră un document ajutator pe care este de dorit să-l parcurgeți cu atenție înainte de întalnirea cu floristul ales de dumneavoastra. Aspectele cuprinse in acest ghid sunt extrem de importante si va vor ajuta sa optimizati intalnirea dedicată florilor nunții. Spor la citit!

Ghid de orientare floristica util viitorilor miri

Dragi miri, va invitam să parcurgeți ghidul de mai jos înainte de a discuta împreună despre o potentiala colaborare pentru evenimentul dumneavoastra. Aceste informații va vor ajuta sa intelegeti mai bine aspecte importante si, astfel, sa optimizam întâlnirea dedicată acestei discuții.

1. Prima informație de care aveți nevoie cand va alegeti floristul nu sunt prețurile ci disponibilitatea lui pentru data si locul evenimentului dumneavoastră. Data si locatia sunt primele lucruri pe care dumneavoastra trebuie sa le transmiteti floristului.

2. Obtineti aceasta informatie tinand cont ca, dacă vă doriți să lucrați cu un anumit florist, este foarte posibil ca agenda lui să fie deja blocată in multe date din sezonul de nunți. Florile sunt importante, poate cele mai importante! Deși nu trăiesc la infinit, florile sunt cele care dau culoare si parfum nunții dumneavoastră iar ele își merită locul in primele preocupați pentru nunta si nu sa le lasati pe pe un loc inferior. Așadar, nu considerați serviciul floral ca fiind unul secundar sălii, formației, fotografului, rochiei de mireasă, etc.

3. Dacă primele puncte au fost lamurite cu succes, va rugăm să veniți pregatiti cu urmatoarele informații: flori si culori preferate, tematica aleasă, număr aproximativ de invitați dar si un buget confortabil. Avand aceste informații, floristului ii va fi mai usor sa va ghideze inspre categoria potrivita dumneavoastra si toata lumea va castiga timp.

4. Fotografiile care va fura ochii, din sursele identificate de dumneavoastra pe net, in principal Pinterest sunt extrem de prelucrate. De multe ori acele culori nu mai au nicio legatura cu florile reale iar dumneavoastră trebuie sa intelegeti și să aveți o flexibilitate în aceasta zona.

5. De flexibilitate va mai avea nevoie floristul și în ceea ce privește florile stabilite cu dumneavoastră deoarece trimitem către bursele de flori imaginile ideale insa se mai intampla sa primim flori ușor diferite de ce am solicitat. Avem nevoie sa primim din partea dvs încredere ca rezultatul final se va apropia cat mai mult de cromatica dorită.

6. Tineți cont, vă rugăm, de faptul că, același buchet poate costa fundamental diferit în funcție de sezon și flori alese. Costul bujorilor în luna iunie este incomparabil cu prețul lor în decembrie. Este de dorit să folosim florile in sezonul lor deoarece in extrasezon sunt si mult mai scumpe și au si alta calitate. Aveți încredere că floristul va va oferi alternative interesante care sa se incadreze confortabil in bugetul si in estetica aleasă de dumneavoastră.

7. Daca bugetul dumneavoastra este unul limitat, avem nevoie sa intelegeti ca o decorare abundenta in flori naturale este imposibilă. Aveti nevoie de o oferta realistă însă interesantă care să exprime personalitatea cuplului. Aveți încredere in propunerile floristului si ajutati-l sa va inteleaga preferințele! Împreuna, cu siguranta veți găsi cea mai potrivita varianta!

8. După ce ați obținut oferta solicitată si, dacă vă doriți să o comparație cu alte oferte din piață, este necesar să nu transmiteți către un florist/organizator ofertele altui florist/organizator pentru a primi o contraoferta. Profesioniștii adevărati nu se vor bucura sa afle in acest mod politica altora de preturi – ci vor avea dubii in legatura cu a începe sau nu colaborarea cu dvs. În general, dacă ganditi in termen de “colaborare” , veți avea cele mai mari beneficii (inclusiv financiare) de la un furnizor de nunta. Atunci când comparați fiți atenți la detalii: floristul 1 mi-a transmis că va folosi exclusiv bujori de Olanda ( calitate superioară, pret corespunzător ), floristrul 2 va folosi la fel sau bujori de Romania, luați din piață ? (care nici nu arată, nici nu rezista la fel, costa mai puțin si se scutura repede). Comparatia trebuie sa fie una echitabila si relevanta pentru dumneavoastra. Comparati, totodată, atitudinea furnizorului, inventivitatea, flexibilitatea, promptitudinea și încrederea pe care o inspiră, deoarece acestea sunt calități vitale de care aveti nevoie, pentru evenimentul dorit de dumneavoastra.

9. Atunci cand primiti oferta, țineți cont ca nu este neapărat nevoie sa va luați decizia pe loc însa ca floristul va avea nevoie de raspunsul dumneavoastra in cel mai scurt timp. Dacă vi se solicită un raspuns in maxim 7 zile, va rugam sa il respectati, chiar dacă asta inseamna sa transmiteți un raspuns negativ. Dacă insa va decideti pe loc, va multumim pentru încredere si determinare!

10. Munca de florist este una extrem de frumoasă insa in egala masura extrem de solicitanta. Nuntile inseamna nopți pierdute deci luni intregi de efort fizic extrem.Tot nuntile inseamna ca, de primăvara devreme până toamna târziu toate weekend-urile noastre sunt dedicate mirilor si nu familiilor noastre – un sacrificiu la care poate nu v-ați fi gândit…Și, tocmai de aceea, prețurile nu se negociază! Acceptarea prețului înseamna respect fata de muncă floristului și o recunoaștere a calității creației sale. În schimb, prețurile se pot negocia la piața. Mulțumirea dumneavoastră pentru tot efortul nostru de a va înțelege așteptările și de a împlini un vis sunt hrana sufletului nostru iar atunci când primim din partea dumneavoastra o comunicare deschisa, echitabilă, optimistă cu înțelegere și respect ne ajuta să ne facem treaba extrem de bine. Promitem să vă tratăm în aceeași manieră frumoasă!

Cu mult drag, Cristina Moldovan

admin
No Comments

Leave a Comment